Pe lângă acțiuni și acte curajoase, dăm dovadă de curaj atunci când împărtășim experiențele noastre legate de imperfecțiune și vulnerabilitate. Când ne asumăm să fim sinceri cu propria persoană și să ne permitem să ne cunoaștem complet, cu bune și cu rele. Poate începe cu noi, recunoscând unde anume dorim să ne ascundem sau ce gânduri și emoții încercăm să evităm. Gânduri și emoții care nu sunt conforme cu versiunea noastră idealizată, creată în minte. Astfel, le transmitem celorlalți că nu sunt singuri în poveștile lor, că toți trecem prin experiențe dureroase, rușinoase și că nimeni nu este perfect.
Prin intermediul curajului, ne conectăm cu ceilalți oameni și putem crea legături autentice, din punct de vedere emoțional, fizic și spiritual. Nevoia de conectare este la fel de reală ca orice altă nevoie umană, iar relațiile noastre ne modelează biologia și experiențele. În cartea “Inteligența socială: noua știință a relațiilor interumane”, Daniel Goleman scrie: “Chiar și cele mai banale întâlniri acționează ca regulatori ai creierului, stimulându-ne emoțiile - unele dezirabile și altele nu. Cu cât suntem mai puternic conectați cu cineva din punct de vedere emoțional, cu atât mai mare este forța reciprocă ce se naște din relațiile noastre.”
A nu se confunda conectarea cu comunicarea. A fii conectat înseamnă să te simți văzut, auzit și înțeles. Presupune disponibilitate și compasiune din partea persoanelor aflate în relație, indiferent de felul acesteia.
Ce înseamnă pentru voi să vă simțiți conectați?
Vă simțiți conectați în cadrul rețelelor de socializare sau se intensifică sentimentul de deconectare și singurătate?
În același timp, este important să fim conștienți că nu putem să împărtășim și să vorbim cu oricine, deoarece riscăm să fim judecați și respinși. Poveștile noastre nu pot fi înțelese de oricine și nu putem avea așteptări ca oricine să ne înțeleagă. Este nevoie de o persoană capabilă să înțeleagă și să simtă compasiune pentru noi și ceea ce împărtășim. Autoarea Brené Brown, în cartea “Darurile imperfecțiunii” ne recomandă să îi evităm pe următorii:
- Prietenii care se simt la fel de rușinați ca și tine atunci când îți aud povestea. Aceștia nu fac decât să îți confirme cât de oribil te-ai comportat. Urmează apoi o tăcere stânjenitoare, iar în final tot tu ești cel care trebuie să îi consolezi pe ei.
- Prietenii care îți răspund prin simpatie: “Îmi pare atât de rău pentru tine”, nu empatic: “Înțeleg. Sunt alături de tine. Mi s-a întâmplat și mie”. Dacă vrei să vezi un ciclon al rușinii devenind cu adevărat letal alimentează-l cu fraze de genul: “O, săracul de tine!”, sau cu incredibila variantă pasiv-agresivă a simpatiei: “Fii binecuvântat, suflet sărman!”
- Prietenii pentru care ești un exemplu absolut de prețuire de sine și de autenticitate. Aceștia nu te vor putea ajuta, căci se vor simți prea dezamăgiți de imperfecțiunile tale, chiar mai mult decât te simți tu.
- Prietenii care se simt atât de inconfortabil în fața vulnerabilității că te vor mustra imediat: “Cum ai putut să faci asta? La ce te gândeai?”, sau care vor încerca să dea vina pe altcineva: “Cine era tipul acela? Vom avea noi grijă de el!”
- Prietenii care încearcă tot timpul să pară pozitivi. Incapabili să își exprime propriul disconfort, aceștia refuză să accepte faptul că poți avea uneori un comportament nebunesc și că poți face alegeri teribile. Prin urmare, îți spun: “Exagerezi. Sunt convins că nu a fost atât de rău. Tu ești minunat. Ești perfect. Toată lumea te iubește”.
- Prietenii care confundă “conectarea” cu oportunitatea de a se pune pe ei pe primul loc: “Asta-i nimic! Să-ți spun ce mi s-a întâmplat mie…”
Oamenii potriviți pentru poveștile noastre sunt cei prezenți, atenți, capabili să asculte și să își gestioneze emoțiile.
Oameni care au capacitatea de a fi empatici, și anume pot vedea și înțelege perspectiva altei persoane, fără să încerce să controleze sau să manipuleze situația.
Oameni capabili să înțeleagă că există realități diferite și care nu încearcă să o nege pe a celuia cu care vorbesc.
Ce facem atunci când vorbim despre a avea curajul să punem emoțiile în cuvinte și a le împărtăși cu ceilalți? De a face trecerea de la emoție la acțiune? De exemplu, de la a simți iubire pentru cineva, la a-i spune "te iubesc". Cum dezvoltăm acel curaj de a ne asuma să fim autentici, indiferent de reacția celorlalți? Sau mai bine zis, cum ajungem să fim atât de bine cu noi, încât ce cred ceilalți să nu mai aibă importanță?
În cartea “Darurile imperfecțiunii”, Brené Brown spune că “prețuirea de sine se cultivă prin practicarea curajului, compasiunii și conectării în viața de zi cu zi. Cuvântul cheie în această frază este practicarea.” Autoarea a definit zece “principii” ale vieții trăite din plin, care ne arată ce este de făcut și la ce trebuie să renunțăm, pentru a duce o astfel de viață:
- Dezvoltă-ți autenticitatea: nu te mai gândi mereu la ce spun ceilalți.
- Dezvoltă-ți compasiunea față de tine însuți: renunță la perfecționism.
- Dezvoltă-ți reziliența: combateți apatia și sentimentul de neputință.
- Dezvoltă-ți sentimentele de recunoștință și bucurie: luptă cu fricile neîntemeiate și nu te mai gândi la ce-ți lipsește.
- Dezvoltă-ți intuiția și încrederea în tine și în ceilalți: renunță la nevoia de certitudine.
- Dezvoltă-ți creativitatea: nu te mai compara cu alții tot timpul.
- Dedică mai mult timp jocului și odihnei: nu mai face din epuizare o marcă a statutului tău și nu-ți mai defini sentimentul de valoare prin prisma rezultatelor muncii.
- Dezvoltă-ți o stare de calm și de liniște: renunță la anxietate ca stil de viață.
- Dedică-te muncii care are sens pentru tine: nu te mai îndoi de propria persoană și nu încerca mereu să te conformezi așteptărilor celorlalți.
- Nu uita să râzi, să cânți și să dansezi: nu mai încerca să pari “tare” și stăpân pe situație tot timpul.
Este important de avut în vedere faptul că nu există curaj fără frică. Nu este ca și cum atunci când omul prinde curaj, frica dispare automat. Este vorba despre conștientizarea fricii, acceptarea acesteia ca parte din proces și alegerea de a merge mai departe. Pe parcurs, curajul prinde putere, iar frica se micșorează. Omul devine conștient că poate alege curajul, că are puterea de a face această alegere, iar frica se duce în planul secund. Intensitatea acesteia scade și devine neimportantă.
Când ai dat dovadă de curaj ultima oară? Când ai făcut ceva ce nu credeai că vei face vreodată?
Referințe:
Brené Brown, Darurile imperfecțiunii (2013)
Brené Brown, Curajul de a fi vulnerabil (2019)
Daniel Goleman, Inteligența socială: noua știință a relațiilor interumane (2006).
Ramona Grigoriță, psiholog, absolventă a Masterului Evaluarea, consilierea și psihoterapia copilului, cuplului și a familiei /ECPCCF la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, Universitatea București
Răspunsuri de la participanții grupului de suport, pe tema Curajul, la ce înseamnă "a avea curaj":
a fi eu însumi.
Să confesezi sentimentele cuiva, fără să îți pese de scenariile din cap sau ce cred alții.
libertate
iubire
a fi moral
un aspect al curajului este: conștientizarea și asumarea; aplicarea unei perspective obiective asupra vieții în care elementele sunt, de exemplu, evaluate în relații de cauză și efect, provocări și avantaje, puncte tari și slabe.
Să-ți asumi riscurile către scopurile și dorințele tale.