[H] Brașov - Vibe fain de munte

ART TERAPIE & #TRASHTAG

EVENIMENTE[H]


[H] Brașov

ART TERAPIE & #TRASHTAG

[H] Brașov

31

AUGUST

2019

12:00 UTC+03 - 19:00 UTC+03

ART TERAPIE & #TRASHTAG

Locație

Pietrele lui Solomon

Sâmbătă, 31 august 2019, la ora 12:00, în Livada Poștei (linia 50) ne vom reuni pentru a merge împreună cu autobuzul 50 la Pietrele lui Solomon la o nouă sesiune de ART TERAPIE (Atelier de dezvoltare personală) și la prima noastră ediție #trashtag!
Pentru ART TERAPIE avem nevoie de un pachețel cu mâncare, o sticlă cu apă, o pătură, creioane colorate, pixuri, carioci, acuarele, câteva file veline și de toată atenția noastră. 🙂
Pentru #trashtag avem nevoie de mănuși, saci de gunoi, săpun și șervețele și de mult spor! 🙂
Vă așteptăm cu drag în Livada Poștei, la linia 50, începând cu ora 12:00.
Echipa HLGBTQ+ Culture
_____________________
Desenul sau pictura (la alegere) poate accesa emoțiile din spatele imaginilor. Prin intermediul tehnicilor creative stabilim mai ușor contactul cu inconștientul și cu problemele care au nevoie de atenția noastră în momentul prezent. - Psiholog Ramona Grigorita.
Reguli Grup Suport
Următoarele reguli facilitează dezvoltarea încrederii în grup și ajută la împărtășirea gândurilor și emoțiilor cu ceilalți.
1. Tot ce se vorbește la grup este confidențial. Vă rugăm să nu împărtășiți cu terțe persoane experiențele sau numele participanților.
2. Fiecare este liber/ă să decidă cât împărtășește în cadrul activității de grup.
3. Grupul respectă alegerile individului.
4. Se vorbește la persoana I – eu.
5. Vorbește o singură persoană, pe rând. Restul membrilor ascultă.
6. Vă rugăm să nu întrerupeți când cineva vorbește și vă rugăm să nu purtați conversații secundare.
7. Se cere permisiunea pentru a oferi feedback.
8. Vă rugăm să închideți telefoanele pe durata activității de grup.
9. Iubim animalele, dar la grup avem nevoie de toată atenția dvs.
10. Se începe și se încheie întâlnirea la timp. O ședință de grup durează 90 min.
#Trashtag este un trend care a devenit viral pe rețelele de socializare la nivel global. Cei care primesc provocarea de la prietenii din mediul online trebuie să caute un loc plin cu gunoaie, să-l curețe și apoi să posteze online imagini dinainte și de după.
Provocarea de pe rețelele de socializare ar putea avea un impact pozitiv major asupra lumii.