[H] Brașov - Vibe fain de munte

sex

ANTIDISCRIMINARE


[H] Brașov – ANTIDISCRIMINARE

sex

Despre intersecționalitate

Proiectul “INTERSECT – Altfel despre discriminare” se adresează specific romilor LGBT+ și dorește să pună pe agenda publică intersecționalitatea și discriminarea multiplă, ca la final să avem date despre discriminarea romilor LGBT+ și despre ce este nevoie și cum se poate acționa concret, pentru a preveni și combate această discriminare.

Nediscriminarea în educație

Studiul CRJ „Nediscriminarea în educație” analizează situația educațională, la momentul anului 2019, din perspectiva nediscriminării și a egalității de șanse în sistemul educațional românesc, respectiv în programe şi manuale şcolare, în formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, cu privire specific la egalitatea de gen, tineri LGBTI, copii și tineri romi. Studiul include și capitole despre legislație specifică, segregarea și excluziunea copiilor romi în învățământul românesc, bune practici și resurse pentru educație din perspectiva nediscriminării, cât și un Plan de măsuri propuse pentru abordarea integratoare (mainstreaming-ul) nediscriminării în sistemul educațional românesc.

Redirecționează 3,5%

Redirecționează 3,5% gratuit din impozitul tău către [H] Brașov

Completează, semnează și trimite formularul 230 online.

Echipa organizației se va ocupa să depună formularul la ANAF.

Prezentare generală

Prezentare generală a confidențialității

Acest site web utilizează cookie-uri pentru a vă putea oferi cea mai bună experiență de utilizare posibilă. Informațiile privind cookie-urile sunt stocate în browserul dvs. și îndeplinesc funcții, cum ar fi recunoașterea dvs. atunci când reveniți pe site-ul nostru web și ajutați echipa noastră să înțeleagă ce secțiuni ale site-ului dvs. vi se pare cel mai interesant și util.