[H] Brașov - Vibe fain de munte

ONG

ANTIDISCRIMINARE


[H] Brașov – ANTIDISCRIMINARE

ONG

Broșura „Abecedar de antidiscriminare: Etnie, orientare sexuală și identitate de gen din perspectivă intersecțională”

Proiectul „INTERSECT – Altfel despre discriminare” dorește să pună pe agenda publică intersecționalitatea și discriminarea multiplă, din perspectiva persoanelor rome LGBT+.

Despre intersecționalitate

Proiectul “INTERSECT – Altfel despre discriminare” se adresează specific romilor LGBT+ și dorește să pună pe agenda publică intersecționalitatea și discriminarea multiplă, ca la final să avem date despre discriminarea romilor LGBT+ și despre ce este nevoie și cum se poate acționa concret, pentru a preveni și combate această discriminare.

Nediscriminarea în educație. O analiză a situației actuale din perspectiva nediscriminării în mai multe sectoare ale sistemului educațional românesc [RO]

Educația si accesul la educație au început să fie abordate, în ultimele decenii, din ce în ce mai mult din perspectivă de drepturile omului, de respectare a demnitații umane. Drepturile omului în ceea ce privește educația implică trei dimensiuni care sunt interconectate și doar prin adresarea concomitentă a celor trei se pot realiza: dreptul la acces la educație, dreptul la educație de calitate, dreptul la respect în mediul școlar.

Nediscriminarea în educație

Studiul CRJ „Nediscriminarea în educație” analizează situația educațională, la momentul anului 2019, din perspectiva nediscriminării și a egalității de șanse în sistemul educațional românesc, respectiv în programe şi manuale şcolare, în formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice, cu privire specific la egalitatea de gen, tineri LGBTI, copii și tineri romi. Studiul include și capitole despre legislație specifică, segregarea și excluziunea copiilor romi în învățământul românesc, bune practici și resurse pentru educație din perspectiva nediscriminării, cât și un Plan de măsuri propuse pentru abordarea integratoare (mainstreaming-ul) nediscriminării în sistemul educațional românesc.

Prezentare generală a respectării dreptului la locuire în cazul grupurilor vulnerabile

Prezentare generală a respectării dreptului la locuire în cazul grupurilor vulnerabile în conexiune cu problema locuințelor informale, evacuările forțate, accesul al locuințe sociale, accesul la justiție și dreptul la identitate.

Dreptul la locuire adecvată în Municipiul București

Studiul de caz a documentat diverse situații de încălcare a dreptului la locuire al comunităților de romi, analizează criteriile de acordare a locuințelor sociale în municipiul București, disponibilitatea lor și cât de accesibile sunt ele, de fapt, celor pentru care au fost gândite, principala concluzie fiind că, per ansamblu, accesul cetăţeanului la locuinţe sociale este greoi, impredictibil, suprabirocratizat, anacronic, discriminatoriu și iluzoriu.

Raport direcționarea, evaluarea și informarea victimelor infracțiunilor: România

Acest raport face parte din proiectul Best Practices in Victims' Support: Referrals, Information, Individual Assessment (VICToRIIA) - în română: Bune Practici în Sprijinirea Victimelor: Direcționare, Informare și Evaluare Individuală. Scopul proiectului este de a evalua sprijinul acordat victimelor infracțiunilor în Lituania, România, Italia și Portugalia și de a analiza în ce măsură legislația națională și serviciile sunt în concordanță cu prevederile Directivei 2012/29/UE de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (Directiva Victimelor).

Raport național privind dreptul la informare și la servicii de sprijin – situația victimelor violenței domestice [RO]

Proiectul “Îmbunătățirea serviciilor de sprijin din perspectiva victimelor – VICATIS“ este finanțat de Programul Justiție al Uniunii Europene (UE) prin Cererea de propuneri de proiecte JUST-JACC-VICTAG-2016, pentru o mai bună implementare a Directivei 2012/29/EU de stabilire a unor norme minime privind drepturile, sprijinirea și protecția victimelor criminalității (Directiva Victimelor).

An overview on hate crime and hate speech – Country Profile ROMANIA [EN]

Acest raport a fost redactat în cadrul proiectului „eMore –Monitoring and reporting online hate speech in Europe” și își propune să informeze factorii de decizie politici și de decizie, precum și persoanele deja implicate în domeniul antidiscriminării (ONG-uri, grupuri de victime, profesioniști din domeniul juridic etc.) - în România, precum și în alte state membre ale UE - despre fenomenele discursului instigator la ură și infracțiunii motivată de ură în România. Astfel, raportul conține o analiză a cadrului legal național relevant, prezentarea datelor privind infracțiunile motivate de ură, care sunt disponibile publicului în România, precum și a măsurilor de prevenire și combatere a discriminării, discursurilor instigatoare la ură și infracțiunilor motivate de ură.

Standarde de calitate în educație din perspectiva nediscriminării și a diversității [RO]

Manualele sunt elaborate pe baza programelor și sunt aprobate de Ministerul Educației. Programele și manualele, alături de activitatea individuală a profesorilor, sunt instrumentele de bază din perspectiva transmiterii valorilor unei societăți democratice prin sistemul educațional.

Avocatura pro bono – indicator al funcționării profesiei într-o democrație reală [RO]

Serviciile juridice pro bono, sau avocatura pro bono, se referă la asistența juridică oferită în mod gratuit de către avocați persoanelor vulnerabile, fără mijloace financiare sau care fac parte din grupuri marginalizate. Solicităm profesiei avocaților din România, prin structurile sale de organizare și decizie, și în consultare cu organizații ale/ce acordă sprijin persoanelor vulnerabile, să ia în discuție și să reglementeze acordarea de servicii juridice pro bono pentru cauze ce țin de drepturi fundamentale și accesul egal la justiție pentru persoane ce aparțin unor grupuri vulnerabile.

Încălcarea drepturilor fundamentale ale persoanelor cu dizabilități prin lipsa de accesibilizare

Dreptul la un spațiu public accesibil este un drept fundamental al persoanelor cu dizabilități, și totodată un drept cheie deoarece permite exercitarea celorlalte drepturi. Lipsa accesibilizării constituie discriminare, cea mai clară definiție în acest sens fiind dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

  • 1
  • 2