"Cartea lui Piper Kerman nu e doar o radiografie a unei pușcării americane (și, prin extenso, a societății americane) ci și o frumoasă metaforă despre nuanțele în care ar trebui să clasificăm oamenii. Nimeni nu e definitiv bun sau totalmente rău; sunt multe griuri în personalitatea fiecăruia. E o poveste reală despre cum ne urmăresc greșelile și despre cum învățăm să ne adaptăm în situații extreme. Nu e întâmplător că serialul inspirat din această carte e un fenomen mondial; sunt multe personaje aici care reprezintă tipologii ale prietenilor noștri, oriunde s-ar afla ei în lume, în libertate sau nu. O metaforă despre viață scrisă foarte accesibil, foarte tineresc și foarte dinamic." Text de Cristina Bazavan
"Copil fiind, apoi adolescentă şi tânăr adult, m-am bazat puternic pe singurătate, pe conceptul bine-ştiut că fiecare este singur pe această lume. Fundamentată atât pe încrederea în sine, cât şi pe autoprotecţie, această credinţă oferă o perspectivă duală – învingător sau victimă, responsabilitate totală sau disoluţie totală, delăsător sau capabil să depăşeşti orice limită. Dusă la extrem, este o idee care acordă credit convingerii că acţiunile unei persoane nu contează prea mult în exterior; trecem prin viaţă în propria noastră bulă, ocazional interacţionăm cu alţii, dar, în definitiv, suntem cu desăvârşire singuri.
Părea că această credinţă avea să mă pregătească pentru timpul petrecut în acest spațiu, aşa cum spune o expresie uzuală în închisoare: «Intri singur şi ieşi singur», sfatul general fiind de a rămâne retras şi de a-ţi vedea de treabă. Dar în închisoare am învăţat altceva. Nu aşa am supravieţuit acolo. Am învăţat, la modul serios, că nu sunt singură." Text de Piper Kerman
